
Vineri, 28 octombrie 2022, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT) a anunțat că a început procedura de plată pentru aplicanții admiși în cadrul programului IMM-AGRI FOOD – granturi pentru capital de lucru de câte 5.000-120.000 euro.
Ajutorul de stat va fi acordat beneficiarilor în contul de tranzit deschis de către instituția parteneră pentru gestionarea măsurii, prin unitățile teritoriale ale acesteia, după autorizarea plății din partea Agențiilor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului (AIMMAIPE), precum și după depunerea de către beneficiar a cofinanțării în contul menționat.
În cadrul programului IMM AGRI-FOOD au fost semnate 3.474 de contracte de finanțare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.
Vineri, 28 octombrie, primii 1557 beneficiari au primit autorizări de plată, urmând ca în următoarele zile să fie transmise autorizari de plata și către ceilalți beneficiari. Începând cu data de 02.11.2022, MAT îi invită pe beneficiari să verifice statusul contului de grant in aplicatia granturi.imm.gov.ro.
„Beneficiarii programului IMM AGRI-FOOD își vor primi granturile nerambursabile, în valoare de până la 120.000 euro, începând cu luna noiembrie. Admitem că au fost întârzieri, însă nu din motive care țin de noi. Pentru a vira sumele către antreprenori, după semnarea contractelor, am avut nevoie de 3 elemente, aflate în strânsă legătură: alocare bugetară, dezvoltarea părții de back-office a platformei informatice de către partenerii noștri de la STS, astfel încât să putem desfășura verificările, și derularea propriu-zisă a etapei de verificare. Banii i-am primit în integralitate la rectificarea din luna august, fluxurile pentru IMM Recover au fost definitivate la data de 21 septembrie 2022, moment de la care noi am început verificările, iar acum începem procedura de plată!”, a declarat ministrul antreprenoriatului, Constantin-Daniel Cadariu.
„Beneficiarii IMM AGRI-FOOD trebuie să fie foarte atenți la termenul pentru transmiterea raportului de progres! Au la dispoziție 180 de zile de la data la care disponibilul a fost transferat în contul lor bancar și rog insistent să se încadreze în această limită de timp pentru a evita situația nedorită de pierde finanțarea! Mai mult, amintesc că toate plățile aferente proiectelor se fac doar prin transfer bancar; nu sunt permise retrageri din conturile de proiect și nici plăți în numerar, chiar dacă vorbim despre cheltuieli eligibile”, a completat Constantin-Daniel Cadariu.
Contractele de finantare incheiate pe baza pre-evaluarii
Conform procedurii de implementare a programului IMM AGRI-FOOD, MAT a încheiat contracte de acordare a ajutorului de stat pe baza pre-evaluării realizate prin platforma informatică IMM Recover și a existenței declarațiilor pe propria răspundere depuse de beneficiari, cu respectarea termenului impus de cadrul temporar COVID-19. În continuare, pentru a începe procedura de plată, ministerul de resort a avut obligația de a desfășura o nouă rundă de verificări cu privire la încadrarea beneficiarului în categoria IMM și în valorile maxime ale ajutoarelor de stat prevăzute de legislația incidentă.
În acele cazuri în care au fost constatate neconcordanțe între pre-evaluarea cererilor de finanțare și verificările efectuate de către MAT până la data efectuării plății, contractul de acordare a ajutorului de stat a încetat prin rezoluțiune de plin drept, fără notificare și fără intervenția instanței de judecată.
Măsura „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar” din cadrul schemei de ajutor de stat a fost instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 61 din 06 mai 2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.
Obligativitatea beneficiarilor de a publica anunturile/comunicatele de presa
Pentru respectarea reglementarilor in vigoare, beneficiarii granturilor de câte 5.000-120.000 de euro pentru sectorul agroalimentar au obligația de a publica în mass-media câte două anunțuri/comunicate de presă, în cadrul proiectelor. Aceasta cheltuiala este eligibilă din ajutorul de stat IMM AGRI-FOOD (din momentul în care grantul este primit de beneficiar).
„În ceea ce privește măsura administrată de MAT, art. 10.3 și 10.4 din procedura de implementare, aprobată prin Ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 963/2022, prevăd faptul că beneficiarii de ajutor de stat au obligația implementării măsurilor de informare și comunicare în legătură cu asistența financiară nerambursabilă obținută prin Programul Operațional Competitivitate (POC)” – a precizat Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, într-o adresă oficială transmisă unei publicatii electronice.
În cazul fondurilor europene din cadrul Măsurii 2 – programul IMM AGRI-FOOD, pentru comunicatele de presă sunt aplicabile regulile prevăzute în Manualul de Identitate Vizuală pentru Instrumente Structurale, ediția 2018:
„La începutul şi la finalizarea unui proiect cofinanțat din Instrumente Structurale, vor fi publicate în mass-media și pe site-ul instituției/ organizației (dacă există un astfel de site) anunțuri sau comunicate de presă privind începerea/ terminarea implementării proiectului” – prevede manualul oficial de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Astfel, anunțurile/comunicatele de presă, trebuie publicate în mass-media, fie că este vorba despre o publicație electronică, fie despre o publicație tipărită.
Sursa: www.StartupCafe.ro