MIPE schimba Ghidul cu doar 3 saptamani inainte de lansarea programului
Programul de Digitalizare a IMM-urilor, prin care societatile pot accesa sume nerambursabile intre 20.000 euro si 100.000 de euro sub forma de ajutor de minimis, urmeaza a se lansa in data de 01.02.2023, platforma PNRR pentru preinscrierea aplicantilor fiind deschisa deja.
Ghidul final al acestui program a fost publicat in data de 15 decembrie 2022, iar mare parte dintre aplicanti au inceput sa lucreze deja la scrierea proiectelor. Cu toate acestea, Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene, a emis in data de 11 ianuarie 2023 un ordin de modificare a regulilor de finantare prevazute in Ghidul solicitantului.
Astfel, prin Ordinul nr 71/2023 se aduce o serie de clarificari si modificari la regulile de finantare, cu 3 saptamani inainte sa inceapa sesiunea de depunere a proiectelor pe portalul PNRR, programata in perioada 01.02.2023, ora 10.00 – 31.03.2023, ora 24:00.
Una dintre modificari se refera la faptul ca, pe lista indicativa a codurilor CAEN prioritare (Anexa 4 la ghid), pentru care se primeste punctaj mare, s-au introdus noi domenii:
- Cod CAEN 7911 – Activitati ale agentiilor turistice,
- Cod CAEN 7912 – Activitati ale tur-operatorilor.
Totodata, prin Ordinul modificator se reitereaza faptul ca 8 domenii CAEN de IT „sunt considerate coduri CAEN neeligibile la finantare in cadrul acestui apel de proiecte”:
5829 – Activitati de editare a altor produse software;
6201 – Activitati de realizare a software-ului la comanda (software orientat client);
6202 – Activitati de consultanta in tehnologia informatiei;
6203 – Activitati de management (gestiune si exploatare) a mijloacelor de calcul;
6209 – Alte activitati de servicii privind tehnologia informatiei;
6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web si activitati conexe
6312 – Activitati ale portalurilor web;
6399 – Alte activitati de servicii informationale n.c.a.
Cu toate acestea, asa cum prevede si ghidul initial, firmele care au autorizat vreunul din aceste coduri CAEN de IT neeligibile pot sa obtina finantare pe un cod CAEN eligibil, cu conditia ca, in etapa de contractare, sa aduca un raport sau o adresa emisa de un expert contabil membru CECCAR sau de un consultant financiar membru al CAFR, care sa ateste ca in anul 2021 nu a avut nicio incasare pe acele coduri CAEN de IT neeligibile.
Ordinul MIPE 71/2023, semnat de ministrul Marcel Bolos, cuprinde mai multe modificari si clarificari la Ghidul solicitantului. Mare parte din acestea au fost cerute si de unii consultanti pentru atargere de finantari, care au sesizat faptul ca unele prevederi ale ghidului lasau loc de interpretari diferite.